Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 28 mai 2011

100 de ani

Anul acesta Colegiu National Liviu Rebreanu Bistrita si-a sarbatorit centenarul... 100 de ani, ce mult pare... Mi-ar si placut sa fiu si eu in generatia 2011, a 100-a generatie a liceului (dupa varsta mea asa ar fi fost normal) sau macar mi-ar fi placut sa iau parte la festivitati, din pacate Bucurestiul e cam departe, mai ales in perioada sesiunii. Totusi, parca am simtit si eu emotia alaturi de elevi si profesori cand am vazut pozele, am citit articolele si mai ales, am ascultat noul imn al liceului. Imnul este compus de trupa Hara (Flavius Buzila fiind un fost elev al liceului). Cu aceasta ocazie mi-am amintit si eu de liceu, desi nu a trecut decat un an, deja mi-e dor de atmosfera, de colegi, de profesori... La fel cum m-am bucurat anul trecut ca discursul de final de an a fost tinut de directorul Constantin Rus, m-am bucurat si acum sa-l vad in fata multimii cu ocazia acestei zile atat de importante pentru liceu in aceiasi calitate. Il respect si il stimez pentru activitatea sa din cadru liceului, pentru mine este un director in adevaratul sens al cuvantului, cu o prestanta impecabila si o atitudine corespunzatoare. Cat despre ceilalti profesori, numai cuvinte de lauda. Desi liceul meu a pierdut anul trecut cativa profesori de valoare care s-au pensionat au ramas inca multi care vor duce renumele liceului in continuare. Oricine a terminat acest liceu, indiferent de zvonurile si rumorile care circula, se poate mandri cu profesorii, elevii si activitatile desfasurate. Si dovezi ar fi destule...


La multi ani, Liviu! 

duminică, 15 mai 2011

Noaptea muzeelor

Aseara am hoinarit prin Bucuresti la Noaptea Muzeelor. Cu ce sa incep? Partile bune sau cele rele? 


Traseul initial era Universitate - Piata Victoriei, asa ca am luat-o pe jos pe Calea Victoriei admirand multimea de oameni care impanzea strazile. Intre niste case, un gang in care petrecerea era in toi, un concert de muzica jazz, cateva terase, bere, cateva standuri cu prostioare si lumea se simtea extraordinar. In alte locuri, scene in aer liber cu diferite programe artistice. Bucurestiul parea intr-adevar in sarbatoare, aproape ca il puteai confunda cu o capitala europeana. Pana acum totul era minunat, veselie, agitatie, petrecere, viata! Ajunsi la Piata Victoriei vroiam sa vedem doua dintre cele mai importante muzee ale Bucurestiului: Muzeul de istorie naturala Grigore Antipa si Muzeul taranului roman. Ghinion, ambele aveau usile inchise, luminile stinse desi oamenii inca colcaiau pe langa porti in speranta ca se vor deschide mai tarziu. Dezamagire. In lipsa de alta alternativa, am incercat Muzeul geologic. Frumos, interesant pentru pasionati si cunoscatori, ceva nou pentru mine, insa organizare deplorabila. Inghesuiala infernala (asta poate fi si un lucru de apreciat faptul ca lumea se imbulzeste sa vada un muzeu), nici o harta a muzeului ca sa te poti orienta incotro sa o iei, oameni nedumeriti care se uitau in jur de parca ar fi fost pe Marte, si ... bilete de intrare pe care scria Gratuit (nu am inteles ideea dar in fine). 


Dupa experienta "Piata Victoriei", un choco start si o sticla de cola, am plecat spre Muzeul National de Istorie, la fel pe jos. Drumul a fost muuult mai lung si obositor si putin enervant (noroc cu pachetul de tigari) dar a meritat. Muzeul este superb, atat ca arhitectura, cat si ca exponate si organizare. Regret totusi ca am ajuns prea tarziu si nu am mai putut intra in zona tezaurului romanesc,dar promit ca imi fac intr-o zi timp sa ajung si acolo. 


Mai apoi, extenuati de prea multa plimbare si cultura am luat o pauza pe Lipscani, unde cu bere, mima si companie placuta au zburat urmatoarele 3 ore pana la 5 dimineata (cand circula transportul in comun).  Grabita oarecum sa ajung acasa dupa o noapte atat de solicitanta, ma rugam sa prind cat de repede RATB-ul 601. Dar ca de fiecare data cand ma grabesc, nu am avut noroc. Am stat o ora in statia de la Universitate, apoi m-am hotarat sa merg pe jos. Culmea a fost ca pana am ajung acasa pe jos, nici un 601 nu a trecut pe langa mine. Sa-mi fie invatatura de minte!!!!! 


Cam atat din experienta mea de la Noaptea Muzeelor. Concluzie? Mi-a placut ca m-am plimbat prin Bucuresti pentru prima data asa de mult si mi-am confirmat inca o data ca imi place foarte mult acest oras. Mi-a placut ca am reusit sa vad macar 3 muzee si nu am iesit degeaba din casa in Noaptea Muzeelor. Mi-a placut ca mi s-a dovedit inca odata ca exista oameni frumosi si ca sunt norocoasa sa am multi dintre ei alaturi de mine. Ce nu mi-a placut nu mai conteaza...

sâmbătă, 7 mai 2011

Foamea de cuvinte

E foarte interesant cum noi, cu totii avem nevoie de atatea cuvinte ca sa explicam lucrurile. Vi se intampla cu siguranta sa aveti persoane cu care vi se pare ca va intelegeti din priviri. Si nu e doar o impresie. Chiar se intampla! Explicatia este faptul ca petreceti suficient de mult timp in compania persoanei respective, astfel incat ati ajuns sa aveti aceleasi pareri, ganduri si opinii in legatura cu anumite subiecte. Asadar, atunci cand se intampla ceva sau unul din voi se gandeste la ceva, celalalt poate banui la ce se refera acel gand.


Si atunci ma intreb de ce avem nevoie de tot mai multe cuvinte ca sa putem comunica? In orice discutie, cearta, discurs, monolog, dialog ideea este de a folosi cat mai multe cuvinte (nu neaparat incarcate de sens) pentru a transmite mesajul dorit. S-a renuntat demult la ideea de a spune lucrurilor pe nume, scurt si succint. Pentru mine e un semn de nesiguranta. Ca atunci cand minti si incerci sa explici in 1000 de moduri minciuna si tocmai asta te da de gol. La fel in cazul conversatiilor de zi cu zi, minciuni sau nu, incercam sa parem cat mai credibili, cat mai superiori, cat mai atotstiutori, motiv pentru care apelam la asa-zisa "logoree verbala".


Eu cred. si sper sa nu ma insel, ca in acele relatii bazate pe cunoastere reciproca si sinceritate (daca exista astfel de relatii) nu e nevoie de cuvinte, fie ele de prietenie, iubire, colegialitate, colaborare sau de orice alta natura. Pentru cei care au iubit sau iubesc si stiu ce inseamna asta, va propun sa ascultati o melodie care vorbeste erxact despre acest lucru si veti intelege care sunt lucrurile cu adevarat graitoare si sincere. Melodia se refera la iubire dar se poate transpune perfect si in alt gen de relatii. Piesa se numeste "When you say nothing at all" si e superb interpretata de Ronan Keating.


http://www.youtube.com/watch?v=AuJrEBtmM1Q --> aveti si un link