Nu sunt ca toti jurnalistii

A fi jurnalist a insemnat intotdeauna sa critici si sa scoti in evidenta numai aspectele negative din orice situatie. Va inselati! A fi jurnalist inseamna a lauda pe cei care merita si a critica pe cei care si-o cauta. Cel putin asta fac jurnalistii cu principii. Ei nu calca peste prietenii doar de dragul de a scoate o "stire".

Si va spun ca sunt un jurnalist cu principii. Dar gresesc, ca oricare altul... Anumite articole pe care le scriu sunt intelese ca o ironie sau o critica de cei carora le sunt adresate, dar nu este deloc asa, tot ceea ce incerc sa fac este va promovez si sa laud pe cei care au ceva de spus si reusesc sa faca ceva prin prisma propriilor forte. Nu as putea niciodata sa scriu ceva rau despre prietenii mei, pentru simplul fapt ca nu vreau sa-mi ridic pe nimeni in cap, si nu vreau sa imi aud povesti cum ca "mi s-a urcat jurnalismul la cap" si pot sa fac ce vreau, fara sa-mi pese de nimeni si nimic. Pur si simplu nu sunt asa.

Prefer sa nu fiu un jurnalist, sau sa nu fiu un jurnalist bun daca asta presupune sa imi pierd prietenii. Prefer sa raman o anonima dar sa ma cunoasca acele personae care stiu sa ma aprecieze. Dar deocamdata, incerc sa le impac pe amandoua...am spus incerc (poate ca nu reusesc intotdeauna).

Imi cer scuze inca o data Acelor Persoane...

Let the music do the talking...

Mai bine să fi prost !?

De multe ori m-am întrebat dacă această generaţie în care trăiesc, maturizată înainte de vreme, cu probleme şi responsabilităţi, şi fără copilărie este cea mai bună soluţie pentru viaţa noastră. Pe de-o parte aş spune că da, pentru că învăţăm să întelegem lucruri complicate, trăim experienţe noi, devenim nişte independenţi responsabili. Pe de altă parte însă, ne pierdem identitatea, ne pierdem formarea şi sărim paşi importanţi ai vieţii noastre, într-un cuvânt ne pierdem copilăria.

Din ce în ce mai mulţi tineri vor să lucreze, măcar pe timp de vară, să-şi facă nişte bani, să nu mai depindă de mama şi tata. Oare asta duce spre bine? Aş zice ca dă, pentru că ne face să întelegem ce greu se câştigă banul, şi ce repede se cheltuie, şi începem să întelegem eforturile pe care părinţii noştrii le-au facut pentru noi în întreaga lor viaţă. Dar nu este păcat să îţi pierzi vacanţa lucrând în fabrici, localuri sau alte locuri de muncă fantomă unde te prefaci că esti om mare şi responsabil şi încerci să te ridici la nivelul celorlalţi mai "experimentaţi"?

Poţi ajunge foarte bun în ceea ce faci sau îţi poţi descoperii vocaţia în câteva luni de muncă, dar trebuie să fi sigur că merită efortul şi sacrificiul pentru că tinereţea nu vei reuşi să o recuperezi niciodată. Când mă gândeam să renunţ la munca de reporter, o colegă din presă mi-a spus că postul unde lucrez va pierde un om de bază. M-am simţit foarte bine, ştiind că în 6 luni am ajuns să fiu un om de bază al unei televiziuni, în contextul în care alţii nu au reuşit acest lucru nici în 1-2 ani.

Dar oare merită să ne petrecem timpul liber într-un birou, făcând lucruri "de oameni mari" când încă noi suntem nişte copii? Poate că ar trebui să ne comportăm ca atare, să profităm că încă ne mai putem preface că nu întelegem şi nu ştim ce se întâmplă în jurul nostru, şi totul e spre bine, pentru că prostul nu suferă niciodata, nu-şi pune întrebări, nu îl frământă nimic. Toţi copiii sunt nişte proşti, în sensul bun al cuvântului, şi ar trebui să rămână aşa cât mai mult timp posibil.

Din păcate societatea actuală ne împinge să ne maturizăm înainte de vreme, pentru a ne putea confrunta mai bine şi a fi mai pregatiţi în lupta cu viaţa. Şi totuşi, oare ce e mai bine? Să fi prost sau deştept?

Întrebarea vă aparţine...

Oportunităţi

Oportunităţile nu apar decât atunci când ţi le creezi singur. La fel ca talentul, inspiraţia sau voinţa, oportunităţile sunt căile spre succes pe care le deţine omul în orice moment al vieţii sale. Cheia acestor căi este să ştii cum şi când să deschizi aceste uşi pentru a reuşi din plin să profiţi de avantajele oferite de diferitele circumstanţe în care eşti pus de-a lungul existenţei.

Un înţelept spunea odată că "unele împrejurări sau persoane te pot împiedica temporar. Tu eşti singurul care îţi poţi pune piedici definitiv", şi aş adăuga eu, care poţi alege să porţi ochelari de cal întreaga ta viaţă. Toate eşecurile pe care le întâmpini în viaţă îţi pregătesc un succes. Fiecare lucru pe care îl pierzi e de fapt câştigarea altuia. Nimic nu se pierde, ci totul este înlocuit.

Vedem în lumea noastră persoane care îşi schimbă definitiv parcursul vieţii pentru faptul că acceptă o oportunitate, că nu se lasă bătuţi şi au încredere în ei înşişi. Aşa trebuie să fim cu toţii, să credem cu dârzenie că suntem nişte învingători şi că nimic nu poate fi prea greu de realizat. Doar aşa vom putea să ne dăm seama care sunt oportunităţile care ne apar în drum şi cum putem profita la maxim de acestea.

Oportunitatea este o minune oferită pe gratis. Nu o refuza, pentru că a doua oară se va arăta în faţa altcuiva!

Nu suntem noi de vina. Vina e a voastra!

Toată ţara vorbeşte, bârfeşte şi comentează subiectul lunii: autonomia Ţinutului Secuiesc. Ei dau vina pe noi, noi pe ei, ei ne bat la cap, noi răspundem la fel, e un gen de preludiu al electoralelor din toamnă. Ca şi cum maghiarii ar spune: voturile noastre nu sunt pe gratis, dar anul ăsta sunt la promoţie, vă costă de maxim 6 ori mai mult.

Faptul că ceea ce se întâmplă în ţara noastră e scandalos şi uneori de neimaginat nu ne mai miră. Asta credeam şi eu până a izbucnit scandalul ungurilor. Din pură întâmplare, şi fără nici o legatură cu prezidenţialele din toamnă, populaţia maghiară a judeţelor Harghita, Covasna şi Mureş s-a trezit că vrea autonomie. Cred că nu mai suntem în urmă cu 50-100 de ani când într-adevar oamenii luptau pentru identitate naţională, autonomie şi independenţă. Acum ne-am reunit din nou, suntem cu toţii europeni, suntem o mare familie unită...dar, normal că avem şi fraţi mai răzvrătiţi care n-au fost bătuţi bine de mici.

"Dacă nu le place la noi să meargă la ei în ţară, unde au autonomie", mi-a răspuns un bătrânel trecut prin poveştile româno-maghiare de altădată. "Noi suntem români, şi aşa vom rămâne până vom muri, un stat unitar şi indivizibil, prin Constituţie", a adaugat el. Faptul că maghiarii din aceste 3 judeţe dau vina pe conducerea statului pentru infrastructura deficitară, situaţia financiară precară şi slaba dezvoltare a regiunii este doar o metodă de a slabi credibilitatea celor de la putere în favoarea opoziţiei, acum, în preajma alegerilor. Acum opoziţia va veni şi va promite locuitorilor din Mureş, Harghita şi Covasna că vor transforma regiunea în cea mai înfloritoare zonă a ţării numai pentru a le obţine voturile. Aşa e legea nescrisă de pe la noi.

În fapt,tot scandalul e un joc politic, motiv pentru care statul ungar nu a transpirat prea mult pentru a-şi susţine cetăţenii de peste graniţă, ştiind deja faptul că această manevră electorală se va finaliza de îndată ce partidul care trebuie va primii voturile necesare. Dar cum cei care trebuie să pună botul la lucruri de genul ăsta vor pune botul, nu se va putea face nimic pentru a contramanda acţiunile de acest gen.

În fine, să facă ce-or vrea, pe noi nu ne afectează mai mult decât de obicei. Am devenit deja imuni la setea lor nesimţită.

Dincolo de Planeta Albastră

Primul român care a ajuns în spaţiu a venit miercuri la Bistriţa. Dumitru Dorin Prunariu a avut o zi plină în oraşul nostru, participând la conferinţe de presă, vernisaje şi, desigur, la mult aşteptata conferinţă "Departe de Planeta Albastră". Am avut ocazia să vorbesc cu el, să schimb idei şi păreri, să îl cunosc mai îndeaproape. Şi mi-am dat seama că oamenii importanţi ai ţării şi ai lumii nu sunt cei care ne conduc şi care hotărăsc destinele unei generaţii, ci sunt acei oameni care schimbă cursul omenirii pentru totdeauna.

Un astfel de om este şi Dumitru Prunariu - Dorin, cum îi spun prietenii. Am învăţat despre el la şcoala, şi nu mi-am imaginat niciodată că voi sta faţă în faţă cu el, ca îi voi lua un interviu, şi mai mult, că va fi atât de deschis, sociabil şi prietenos.

Pentru prima dată la o conferinţă de presă nu am simţit acea atmosferă grea, acea discuţie interminabil de plicticoasă între presă şi oficialităţi. Atât eu cât şi colegii mei am simţit ca şi cum un prieten vechi de-al nostru a venit în vizită şi ne povestea cum a fost călătoria.

Cât despre zborul propriu-zis, Dumitru Prunariu a spus că a fost un vis împlinit, însă un vis pentru care a tras din greu ani de zile. În momentul în care s-a văzut pe fotoliul navetei spaţiale Soliuz-6, şi a atiut că de aici nu mai este cale de întoarcere, a fost chiar mai fericit pentru că ştia ca era la o numărătoare inversă distanţa de a-şi îndeplini visul din copilărie. Şi aşa a şi fost. Lăsând la o parte aplicaţiile şi munca pe care a desfăşurat-o în spaţiu, ceea ce l-a impresionat cel mai mult a fost imaginea "Planetei Albastre" de dincolo de cer. Dorin a mai declarat că această experienţă i-a schimbat viaţa total, i-a deschis sufletul şi mintea spre noi orizonturi, l-a ajutat să perceapă şi să înţeleagă mai bine şi mai mult din ceea ce se întamplă în jurul lui, iar după întoarcerea de pe orbită singurul lucru care l-a frământat era de ce nu poate să recreeze acele momente şi acele împrejurări şi pe pământ, pentru a le putea trăi din nou.

Pentru mine oamenii care merită cu adevărat să fie numiţi eroi nu sunt aceia care se gândesc la binele lor şi niciodată la al altora, nu sunt nici măcar aceia care fac bine tuturor celor din jur şi dau din ceea ce au celor care nu au. Pentru mine eroii sunt aceia care schimbă destinele a milioane de oameni, care află ceva înaintea tuturor, care luptă pentru a-şi îndeplini propriile vise, pentru ca prin asta să îndeplinească visele tuturor; oamenii care fac ceva pentru ei, şi prin asta ne ajută pe noi toti să evoluăm, generaţii la rând.

Când eram copii...

Când ai petrecut ultima dată câteva momente în faţa unor poze vechi, aproape uitate, gândindu-te la cum au trecut anii şi care dintre visele copilăriei ai reuşit să le îndeplineşti? De câte ori ţi-ai amintit de prima zi de şcoala, de prima vacanţa fără părinţi, de timiditatea începutului sau de ursuleţul preferat cu care dormeai în fiecare noapte?

Nu râde, pentru că aceste amintiri sunt cele mai preţioase pe care le vei pastra cu tine. Când le vei povesti copiilor tăi că părinţii nu te lăsau sa faci tot ce vrei, apoi îţi vei da seama că şi tu faci la fel la rândul tău. Când vei deveni şi tu un "om mare" şi vei dori cu orice preţ să nu mai araţi penibil când te strâmbi, te prosteşti sau faci alte lucruri "de copii mici".

Ai ajuns deja la o vârsta când întelegi cum merg lucrurile, deşi nu ţi-ai dori, când ai responsabilităţi, deşi te prefaci că ai rămas tot la sânul mamei. Te bucuri de anii de liceu şi beţiile din facultate...dar parcă tot mai bine era atunci când nu ştiai nimic şi te jucai singur ore întregi fără să te plictiseşti.

Aşa că data viitoare când vei vedea un copil jucându-se gândeşte-te că aşa erai şi tu, şi mai gândeşte-te că nu vei putea niciodată să mai fi la fel. Apoi să-mi spui cum te simţi...

Doi bistriţeni la ONU

Bianca Sârbu şi Adrian Solcan sunt cei doi tineri delegaţi ai României în cadrul Naţiunilor Unite. Aceştia au câştigat o competiţie la nivel naţional axată pe politici de tineret, şi implicare în acţiuni de voluntariat alături de tineri.

Bianca Sârbu este din Năsăud, şi va împlini în curând 25 de ani. Acest mandat de tânăr diplomat ONU îi oferă şansa de a se afirma la un nivel mai înalt şi de a încerca să găsească cele mai fiabile soluţii pentru problemele sistemului educaţional din România.

În ceea ce îl priveşte pe Adrian Solcan, pe care cu toţii îl cunoaştem în postura de primar al tinerilor, omul care a crescut alături de tinerii din comunitatea noastra şi care este decis să lupte pentru ei, în primul rând pentru a le oferi un viitor mai plin de posibilităţi dar şi pentru a se face cunoscut în lume, având ocazia, prin munca sa să schimbe destine, inclusiv pe al lui. Adrian va fi întotdeauna omul la care apelezi când ai nevoie de cineva care vorbeşte frumos şi cu substrat, cineva informat până în cele mai mici delatii în legătură cu problemele tinerilor şi proiectele adresate lor, un om pe care te bazezi atunci când nimeni nu te ajută.

Dacă ai şi tu propuneri, sugestii sau critici referitoare la munca celor doi, sau pur şi simplu doreşti să aflii mai multe despre negocierile pe care Bianca şi Adrian le vor desfăşura în lunile octombrie, respectiv februarie la ONU, poţi intra pe http://adriansolcan.blogspot.com .

Eu am încredere atât în Bianca cât şi în Adi, şi sunt sigură că vor face o treabă bună la ONU, pentru că au conştientizat importanţa muncii lor, dar şi puterea care le-a fost încredinţată odată cu acest mandat.

Mult succes!

În sfârşit răsplătiţi

Oamenii care duc renumele judeţului la nivel naţional şi chiar dincolo de hotare prin munca lor nu vor putea fi niciodată destul de apreciaţi şi răsplătiţi. Cu toate acestea, autoritaţile locale ar trebui să ia masuri pentru a încuraja activitaţile de acest gen printr-o răsplată cel puţin verbală, dacă mai mult nu este posibil.

Dar, spre uimirea mea, în perioada de criză în care nu se găsesc bani pentru hârtia igienică, însă se cumpără icre negre şi sushi,... tot în acea perioada în care învăţământul şi justiţia sunt la pământ, dar politica triumfă din scaune regale,... şi în aceiaşi perioadă de criză în care nu se găsesc bani de salarii, oamenii încep să îşi piardă slujbele, dar începe brusc să ne preocupe cultura şi construim monumente la colţuri de stradă;... da, în aceste timpuri Consiliul Judeţean a găsit finanţare pentru a oferi olimpicilor bistriţeni abonamente pe perioadă de un an bazele sportive din municipiu. În acest sens luni, în data de 7 septembrie, la ora 11, olimpicii se vor întâlni în şcoli pentru a decide unde vor să îşi petreacă timpul liber în următorul an.

Bravo domnilor consilieri. Toată stima. V-aţi spălat pe mâini după toate investiţiile nejustificate şi banii aruncaţi pe fereastră, după toate scandalurile politice şi de interese, aţi ales să faceţi ceva pentru tineri, pentru viitorul vostru. Jos pălăria!

Trăim în Bistriţa, şi asta ne face să râdem în fiecare zi...

Politică, învăţământ, gunoaie, scandal, promisiuni şi cafenele. Cam cu asta ne întâlnim noi în fiecare zi în iubitul nostru oraş. Cine se mai gândeşte la ceea ce înseamnă cu adevarat Bistriţa pentru noi? Sau la ce semnificaţie şi ce istorie are acest oraş? Nimeni! Toţi sunt ocupaţi cu criza!

Ce înseamnă acum Bistriţa pentru noi? E doar un loc unde ne trăim viaţa, unde mergem la muncă, ne facem prieteni...şi duşmani, facem război...şi uneori dragoste, suntem fericiţi...dar de cele mai multe ori dezamagiţi. Un loc unde nu avem niciodată destui bani, destui prieteni, destule modalităţi de a ne satisface toate plăcerile. Un oraş cu mult prea puţine posibilităţi pentru toate ideile noastre, un oraş în care toţi suntem politicieni(şi prin asta vreau să spun intelectuali) şi nimeni nu e muncitor de rând.

Am uitat de povestea celor 7 cetăţi, de Turnul Dogarilor, de Casa Argintarului, pe scurt de tot ceea ce ne identifică şi ne deosebeşte, în schimb avem 20 de cafenele, 10 casino-uri şi 5 cluburi unde ne petrecem mai mult timp decât acasă. Această lipsă de interes pentru identitate şi indiferenţa faţă de adevarata valoare este cea care ne aruncă direct în criză, însă nu în cea economică, ci într-o criză a populaţiei însetată de nou şi schimbare.

După ce biserica a ars, am ştiut toţi să ne îndreptăm privirile spre ea, simbolul oraşului, însă până atunci parcă nici nu era acolo, sau era deja ceva prea comun pentru a mai primi atenţia noastră. Oare nu ne-a fost de ajuns? Nu ne-a fost învăţătură de minte? Vor trebui să ardă toate clădirile istorice din oraş pentru ca noi să le acordăm puţină atenţie?

O cafea nu strică niciodată, o ieşire în club cu prietenii nici atât, dar ar trebui în viaţa noatră mult prea aglomerată să găsim câte un moment în care să dovedim "pe bune" că merităm să fim numiţi BISTRIŢENI, locuitori ai oraşului Bistritz.