Totalul afișărilor de pagină

luni, 31 august 2009

Din iubire pentru muzică






Am auzit multe persoane care spuneau că rockul este muzica tineretului dar mi-a venit greu să cred. Însă văd că din ce în ce mai mulţi tineri aleg să îşi formeze trupe de rock şi chiar încearcă să lupte pentru ca acest gen de muzică să fie mai apreciat de oamenii de cultură din Bistriţa.

De curând am cunoscut o trupă nouă de pop rock. O trupă încă timidă, la început, însă care promite mult. Aceştia se numesc pe scurt Analogue, adică Olimpia Guzu(voce), Ionuţ Lăpuşte(voce), Adrian Croitor(clape), Marius Mureşan(chitară armonică), Tudor Sîngeorzan(chitară solo), Andrei Şorobetea(chitară bass) şi Tică Ilieşiu(tobe). Prima melodie înregistrată de ei este "No one like you", singura de altfel semnată de cei 7 membrii.

Până acum s-au facut auziţi pe unde au putut, în Sângeorz-Băi şi Maieru, zonă din care provin membrii trupei, însă pe viitor speră să ajungă şi la Bistriţa cu muzica lor. Aceştia şi-au propus ca anul viitor să urce pe scena Zilelor Municipiului Bistriţa, însă până atunci mai au mult de lucru la consolidarea formaţiei. Sunt tineri, plini de energie şi resurse, şi vor reuşi întocmai să îşi ducă la îndeplinire obiectivele.

Chiar dacă peste 2 săptămâni începe şcoala şi repetiţiile nu vor mai putea fi atât de dese ca în vacanţă, membrii trupei nu se vor da bătuţi pentru că le place ceea ce fac şi sunt hotărâţi să ajungă departe. "Vom face repetiţii în week-endu-uri şi vacanţe, şi de fiecare dată când vom avea puţin timp la dispoziţie. Va fi puţin mai greu odată cu începerea şcolii însă ne vom descurca", au declarat aceştia.

Eu le urez mult succes şi sunt sigură că vor reuşi să facă tot ce îşi propun. Ceea ce trebuie să ştie este că ei sunt singurii care pot face lucrurile să meargă, iar ambiţia şi placerea pentru muzică trebuie să primeze în orice decizie vor avea de luat.

Mult succes în continuare!

duminică, 30 august 2009

2013 pentru Biserica Evanghelica?

Termenul limită de finalizare a lucrărilor de reabilitare în cazul Bisericii Evanghelice este din ce în ce mai incert. Dacă până acum promisiunea era pentru anul 2013, în prezent datele problemei s-au schimbat. Este posibil să avem de aşteptat mai mult până când vom avea o biserică rastaurată; asta din cauza prezidenţialelor din iarnă.

Primarul Ovidiu Creţu susţine că avem nevoie de bani de la Guvern pentru Biserica Evanghelică, iar rezultatul alegerilor din iarnă ne va oferi răspunsul cu privire la termenul de finalizare a lucrărilor. În cazul în care vom avea un prim-ministru PSD, putem spera la fonduri pentru a ne păstra deadline-ul 2013, pentru că Bistriţa este singurul municipiu din Ardeal condus de un primar social-democrat, astfel că Bucureştiul ne va susţine finaciar. În caz contrar, va trebui să decalam lucrările până vom face rost de fonduri, este de părere Creţu.

Desigur că acum toata lumea va sări la gâtul primarului întrebându-l unde s-au dus toţi acei bani strânşi pentru Biserică. Este adevarat că s-au strâns sume mari pentru aceste lucrări însă nu suficiente pentru a acoperi toate costurile. Până în prezent s-au facut lucrări importante pentru care au fost cheltuite sume semnificative, însă mai este mult de lucru până când biserica va arăta aşa cum ne dorim cu toţii, iar pentru asta este nevoie de bani.

Pentru moment nu ne rămâne decât să aşteptăm rezultatul alegerilor pentru a ne putea face o idee despre cum se vor desfăşura lucrările de reabilitare în urmatorii ani şi când ne vom putea bucura din nou privind simbolul oraşului nostru: Biserica Evanghelică.

Roşu, galben, portocaliu

Nu e noul trend al sezonului aşa cum probabil vă imaginaţi, ci este ceea ce se întâmplă în iubita noastră Bistriţă. Aici viaţa politică a pus stăpânire aproape în totalitate pe viaţa privată motiv pentru care a avea o relaţie de prietenie cu diferite persoane care fac parte din partide diferite este un lucru inadmisibil. Asta în cazul unui cetăţean simplu, ca să nu mai vorbim de membrii partidelor care ar fi priviţi ca adevăraţi trădători daca ar ieşi la o cafea cu un "duşman" din opoziţie.

Din păcate pentru cei care cred că politica stăpâneşte totul, vă informez că există şi prietenii între membrii sau simpatizanţii PSD, PDL si PNL; şi asta nu e deloc un lucru rău. Este pur şi simplu o dovadă de maturitate şi de profesionalism din partea unor oameni politici.

Cu toate acestea mentalitatea "de pe la noi" priveşte ca suspectă orice astfel de legătură şi încearcă să o plaseze în mijlocul unor interese sau conflicte. Ceea ce nu putem noi întelege încă este că o prietenie poate să depăşească bariera idologiei politice şi se poate baza pe alte puncte comune, lăsând "profesia" la o parte.

Dar se pare că egoismul politic şi mentalitatea depăşită nu ne lasă să vedem dincolo de roşu, galben sau portocaliu. Până când vom întelege că relaţiile interumane nu sunt bazate în mod primordial şi obligatoriu pe valenţele politice, fiecare dintre noi va pierde cel puţin un prieten din cauza unor grupări de faţadă, care reprezintă, în fond, acelaşi lucru gândit de minţi diferite.

sâmbătă, 29 august 2009

Scoateţi armele, a început campania!

Poate v-aţi întrebat vreodată cum se face că oameni de care nimeni nu a mai auzit niciodată ajung în cele mai înalte funcţii de la conducerea judeţului. Răspunsul? Pentru că fac parte din partidul X şi pentru că sunt marionetele perfecte care sa ducă la îndeplinire toate ordinele şefului. Asta până când totul devine prea bătător la ochi (moment păstrat de obicei pentru perioada campaniilor electorale) atunci când membrii partidelor încep să îşi scoată ochii unii altora pentru "încălcarea legii".

Cazul îl întalnim şi la Bistriţa, unde micile şicane politice încep să ia amploare. Ameninţări cu demiteri din funcţie, acuzaţii cu privire la direcţionarea resurselor financiare ale judeţului spre firme private în urma unor licitaţii aranjate în prealabil şi degradarea accentuată a relaţiilor de comunicare în interesul comunităţii din cadrul consiliilor sunt doar semnalele de alarmă că începe campania electorală.

Unitaţile de învăţământ şi unităţile sanitare par a fi candidatele perfecte la postul de "probleme la care doar noi avem soluţii". Abia aştept începerea anului şcolar, şi nu pentru a-mi revedea colegii şi profesorii, ci pentru a vedea cine pe cine va lovi atunci când jumatate din şcoli nu vor primi aviz sanitar de funcţionare sau când nimeni nu va mai avea bani să finalizeze lucrările de reabilitare începute în această vară.

Am tăiat panglica

Niciodată o parere în plus nu va fi de prisos. Asta am învăţat eu în cele 7 luni în care am lucrat în presa locală. Am învăţat că oricât de neinformat ai fi într-un domeniu, vei fi în stare întotdeauna să îţi expimi o părere, mai mult sau mai puţin pertinentă, iar indiferent de ceea ce scoţi pe gură vei fi criticat, bârfit şi apreciat deopotrivă.

Mulţi şi-au creat falsa impresie că presa este cea care controlează totul, pentru simplul fapt că ar reprezenta filtrul dintre oamenii care vorbesc şi cei care ascultă, oferindu-i-se astfel puterea completă de discernământ cu privire la ce trebuie şi ce nu trebuie să se afle. În realitate presa este doar o "întreţinută" - ca să folosesc un cuvânt blând - a cărei supravieţuire depinde de oamenii pe care azi îi bagă în pământ şi mâine îi ridică în slăvi. Presa este veşnica îndrăgostită de noutate, cea care învaţă repede din greşeli şi uită şi mai repede trecutul, cea care întinereşte odată cu vârsta.

Acesta este un blog din ale cărui rânduri veţi putea cunoaşte un prieten în spatele cuvintelor şi care va răspunde unor întrebări la care poate nici nu vreţi răspuns. Acest blog este o provocare pentru mine, deoarece îmi propun să fac altceva decât să discut politica sau istoria Romaniei privită de la vârsta de 17 ani; îmi propun să vă prezint spectacolul din spatele scenei viu colorate pe care o numim în mod inexpresiv Bistriţa.