Nici masculin, nici feminin

Uitandu-ma la un documentar am descoperit ceva cu totul inedit si anume ca in sudul Asiei este acceptat si un al treilea gen. Curiozitatea m-a impins sa descopar ce anume ii determina pe anumiti oameni sa mentioneze de existenta acestui gen. In India acest gen este numit hijra si reprezinta o denumire pentru o persoana care nu este nici femeie nici barbat si este obligata sa traiasca intr-o societate izolata, practic fiind exclusa de familie. De fapt majoritatea hijra este reprezentata de barbati care au decis ca ei sunt femei blocate intr-un corp strain si recurg la castrare, devenind eunucii clasici. La aceasta metoda nu se foloseste anestezia, lacrimile si suferinta fiind acoperite de cantecul unei trompete. Unii recurg la vaginoplastie, dar aceste cazuri sunt rare. In afara de eunuci, printre hijra se numara si femei care au trasaturi masculine accentuate sau chiar hermafroditi.

Avand in vedere ca sunt respinsi de cei dragi, ei isi gasesc afectiune in asa numitii guru, care sunt de fapt profesori si ii invata pe acestia cum sa traiasca cu noua lor identitate. Se intampla ca un guru sa traiasca cu pana la 5 studenti in aceeasi casa, dar sunt cazuri in care acest numar este depasit. Din punct de vedere al drepturilor, ei nu pot avea un buletin, pasaport sau orice alt document care sa le permita gasirea unei slujbe si astfel ajung sa traiasca de pe urma prostitutiei si a cersetoriei. Si totusi societatea ii accepta si ii recunoaste ca fiind cel de al treilea gen, dar nu le confera drepturi si ajutor (exceptie face dreptul de vot care a fost oferit in urma cu 5 ani).

Hijra sunt chemati la nunti si botezuri unde canta sau danseaza, fiind considerati adevarati purtatori  de noroc si simboluri ai  fertilitatii. Se considera ca binecuvantarea unui hijra este puternica datorita energiei sexuale acumulate din momentul castrarii. Pe langa aceste activitati, ei mai au si actiuni de lupta impotriva virusului HIV si raspandirii acestuia.

In perioada aprilie/mai in statul Tamil Nadu (unul din cele 28 ale Indiei) hijra se intalnesc pentru celebrarea casatoriei cu zeul Aravan (Iravan) in  Templul Aravan, care este situat in satul Koovagam. In timpul ceremoniei, hijra sau aravanii reconstruiesc firul epic al legendei Mahabharata conform careia zeul Aravan moare a doua zi dupa casatorie. In aceasta legenda, Aravan moare in a 18-a zi a razboiului Kurukshetra, sacrificandu-se zeului Kali pentru castigarea razboiului. Datorita sacrificiului sau, zeul Krishna il binecuvinteaza cu 3 dorinte inainte de moarte.  Aravan ii cere sa se casatoreasca inainte de a muri si astfel zeul ii satisface dorinta, transformandu-l in Mohini, o zeitate feminina care are rolul de a atrage demonii, lasandu-i fara putere. In noaptea nuntii, hijra danseaza si sarbatoresc casatoria cu zeul lor, urmand ca a doua zi sa jeleasca moartea lui Aravan si desfacerea cununiei de catre preot prin spargerea bratarilor care simbolizeaza legatura dintre doua persoane.

Daca in India apare al 3 lea sex, in sudul insulei Sulawesi (Indonezia) sunt acceptate 5 genuri. In cultura Bugis se considera ca aceste genuri ofera echilibru universului. Acestea sunt: genul feminin, masculin, calabai, calalai si bissu. Primele doua nu mai necesita explicatie, insa pentru celelalte este vorba despre falsii barbati (calalai), falsele femei (calabai) si preotii cu cele doua organe genitale (bissu). Calalai, din punct de vedere anatomic, sunt femei, insa traiesc ca barbatii si in cultura Bugis au drepturile acestora din urma, iar in cazul calabai sunt barbati care se imbraca cu haine femeiesti si se comporta ca acestea. Bissu reprezinta o cheie puternica pentru cultura Bugis, deoarece ei sunt considerati ca aducatori de puteri mari in rugaciunile lor catre diferite spirite. Un ritual bun in care sunt invocate diferite spirite ale zeitatilor este acela in care bissu se mutileaza cu un fel de tapusa pe care incearca sa o introduca in brate, picioare, abdomen, gat cat mai profund, iar daca nu apare nici o picatura de sange inseamna ca preotul este posedat de un spirit puternic, avand credibilitate mare si astfel rugaciunile vor fi ascultate. Pentru indonezieni totul se incadreaza in normalitate, nerealizandu-se diferente sexuale si aceste genuri „in plus” ajuta la mentinerea echilibrului naturii si a universului. Insa in alte tari acestea nu sunt acceptate si probabil nu vor fi niciodata aprobate de multi membrii ai societatii.

Un lucru foarte interesant este existenta asa numitelor „fecioare barbat” in partea de nord a Albaniei, chiar si in unele localitati izolate din Kosovo si Muntenegru. Acest termen a fost folosit pentru prima oara in cadrul Codului Kanun in secolul 15, in nordul Albaniei si in Kosovo. Kanun nu era un document religios si  considera ca familiile trebuie sa fie patriliniale in care averea era mostenita numai de barbati si patrilocale in care femeile, dupa casatorie, deveneau proprietatea sotului, inclusiv averea acestora. Pentru a evita casatoriile aranjate o parte din femei au ales castitatea pe viata, pastrandu-si in acest mod averea si capatand drepturi barbatesti. Conditia ca aceasta sa obtina toate drepturile mai sus mentiomnate era ca ea sa poarte haine barbatesti, emitandu-se un nume si acte pe un nume masculin si bineinteles nepermitandu-i-se sa se casatoreasca niciodata. In prezent mai traiesc cateva fecioare barbat, doar in zonele izolate ale Albaniei si probabil aici se vor pastra aceste traditii.

Important de stiut este ca in ciuda reticentei multor societati fata de cei care nu se simt bine in corpul lor si se considera cu totul alt gen, exista cateva exemple de culturi care accepta mult mai mult decat credem noi ca o pot face.

Articol preluat: www.viajoa.ro