Totalul afișărilor de pagină

joi, 17 septembrie 2009

Oportunităţi

Oportunităţile nu apar decât atunci când ţi le creezi singur. La fel ca talentul, inspiraţia sau voinţa, oportunităţile sunt căile spre succes pe care le deţine omul în orice moment al vieţii sale. Cheia acestor căi este să ştii cum şi când să deschizi aceste uşi pentru a reuşi din plin să profiţi de avantajele oferite de diferitele circumstanţe în care eşti pus de-a lungul existenţei.
Un înţelept spunea odată că "unele împrejurări sau persoane te pot împiedica temporar. Tu eşti singurul care îţi poţi pune piedici definitiv", şi aş adăuga eu, care poţi alege să porţi ochelari de cal întreaga ta viaţă. Toate eşecurile pe care le întâmpini în viaţă îţi pregătesc un succes. Fiecare lucru pe care îl pierzi e de fapt câştigarea altuia. Nimic nu se pierde, ci totul este înlocuit.
Vedem în lumea noastră persoane care îşi schimbă definitiv parcursul vieţii pentru faptul că acceptă o oportunitate, că nu se lasă bătuţi şi au încredere în ei înşişi. Aşa trebuie să fim cu toţii, să credem cu dârzenie că suntem nişte învingători şi că nimic nu poate fi prea greu de realizat. Doar aşa vom putea să ne dăm seama care sunt oportunităţile care ne apar în drum şi cum putem profita la maxim de acestea.
Oportunitatea este o minune oferită pe gratis. Nu o refuza, pentru că a doua oară se va arăta în faţa altcuiva!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu